duminică, 25 ianuarie 2015

Astro-săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie



Zodia sau Ascendentul BERBEC

Dacă doreşti să te afirmi sau să te integrezi în anumite grupuri, acum este momentul pentru tine. Eşti susţinut de Uranus care îţi tranzitează zodia. Chiar dacă Mercur se află în mişcare retrogradă, comunicarea şi schimbul de informaţii este favorabilă pentru tine. Originalitatea şi felul tău de a fi va avea un impact favorabil asupra celorlalţi. În sectorul afectiv sunt riscuri să apară anumite neînţelegeri. Nu lua decizii drastice în această perioadă şi acordă atenţie stării de sănătate. Dedicarea asupra unui hobby ar putea avea rezultate bune pentru tine.

Zodia sau Ascendentul TAUR

Această săptămână va fi o perioadă destul de agitată pentru tine. Eşti provocat de anumite circumstanţe exterioare să te adaptezi din mers la unele schimbări ce vor surveni în sectorul socio-profesional. Tranzitul Lunii prin zodia ta, apoi prin Gemeni, îţi va ridica starea de anxietate la cote înalte. Vei fi mult mai preocupat pentru imaginea şi reputaţia ta în societate. Atenţie la modul cum înţelegi şi cum te faci înţeles... Mercur retrograd este cam “mofturos” cu tine. Aşadar, atenţie la semnarea acontractelor şi la asumarea responsabilităţilor profesionale. Este indicat să înţelegi bine ceea ce ai de făcut şi... măsoară de două ori şi taie o singură dată! În schimb, sunt prielnice momentele de solitudine în care poţi fi doar tu cu tine pentru a te putea înţelege pe tine însuţi şi, de ce nu, pe ceilalţi!

Zodia sau Ascendentul GEMENI

Iată o perioadă prielnică pentru a aborda diverse concepte şi filosofii, pentru a te putea apropia, de ce nu, de spiritualitate. Acum îţi este mult mai uşor să asimilezi şi să înţelegi din alt punct de vedere decât din cel al logicii şi raţiunii. Încearcă... iţi va face bine sufletului tău mereu neliniştit... Acest lucru se va întâmpla doar dacă vei reuşi să te detaşezi, sau mai bine zis, să te împaci cu “furtunile” din sectorul socio-profesional. Cerinţele superiorilor le vei considera cam deplasate şi de neînţeles. Înarmează-te cu răbdare şi aşteaptă să se mai calmeze forfota...

Zodia sau Ascendentul RAC

În această săptămână vei fi mai preocupat de situaţia socio-materială a partenerului sau pentru cineva care te susţine material şi nu numai. Pentru tine, în sectorul socio-profesional apar şanse şi le vei folosi datorită perspicacităţii tale de a observa detalii care te pot avantaja . Înţelegi mult mai uşor substraturile unei probleme care are legătură cu acest sector. Trebuie doar să te deconectezi de teama de schimbare, ce te cuprinde câteodată… Este posibil să devii irascibil datorită faptului  că trebuie să te conformezi anumitor concepţii cu care nu eşti de acord: inima şi sufletul tău spun altceva…

Zodia sau Ascendentul LEU

O perioadă destul de delicată în sectorul parteneriatelor de orice fel. Cu Mercur retrograd în opoziţie cu Jupiter retrograd în propria-ţi zodie devine complicat pentru tine să înţelegi partenerul de viaţă dar şi pe cel cu care faci diverse afaceri în carieră. Ego-ul tău, fiind în expansiune, cere în permanenţă atenţie. Aşadar, temperanţă în acest sector! Evită exagerările în modul tău de te comporta şi nu da curs discuţiilor contradictorii! Focusează-te asupra muncii colaborând cu ceilalţi şi roadele vor fi  pe măsură!

Zodia sau Ascendentul FECIOARĂ

Sectorul profesional este cel care îţi acaparează atenţia în această perioadă. Mercur retrograd în acest sector semnalează necesitatea unei abordări ceva mai originale a problemelor profesionale lipsite de ataşamente şi concepţii rigide. Volubilitate, iată cuvântul necesar pentru această perioadă! Agitaţia va fi prezentă şi în sectorul parteneriatelor (de cuplu sau de afaceri). Te poţi simţi înconjurat de persoane conduse de impulsul emoţiilor necontrolate şi acest lucru te poate pune în dificultate şi să reacţionezi irascibil! Aşadar, înarmează-te cu răbdare!















Zodia sau Ascendentul BALANŢĂ

În această perioadă vei fi mai atras de tot ceea ce-ţi face plăcere , fie că este vorba de hobby sau de anumite activităţi care ţin de zona divertismentului. Eşti mai predispus spre flirt şi acaparezi atenţia celuilalt cu uşurinţă. Poate vei simţi permanent, pe parcursul acestei perioade, o teamă de necunoscut care te va împiedica să iei anumite decizii. Responsabilităţile de la serviciu îţi pot da ceva “bătăi de cap”: colaborarea cu colegii poate fi apăsătoare dar vei avea intuiţia necesară de a acţiona într-un mod favorabil.

Zodia sau Ascendentul SCORPION

Grijile şi preocupările zilnice nu-ţi dau pace! Ai nevoie de stabilitate şi simţi că numai de asta nu ai parte! Dar cum “diavolul nu este chiar aşa de negru precum pare”, aceste schimbări în rutina zilnică te pot pune în faţa unor activităţi care îţi vor face plăcere. Poţi avea contacte cu diverse persoane care îţi vor acapara atenţia şi tu, la rândul tău, te vei face remarcat.

Zodia sau Ascendentul SĂGETĂTOR

Studiul şi schimbul de informaţii este favorizat în această perioadă. Mercur retrograd te îndeamnă să reformulezi noi metode de comunicare cu cei apropiaţi. Adoptarea unor concepte originale şi ieşite din comun îţi poate deschide noi orizonturi şi să-ţi formezi noi filosofii de viaţă. Reuşeşti, în acest fel, să impresionezi cu uşurinţă. În schimb, sectorul familial şi familiar ţie este cuprins de animozităţi. Nu cumva eşti tu acela care nu înţelege păsurile şi nevoile emoţionale ale celor din jurul tău?

Zodia sau Ascendentul CAPRICORN

În această perioadă te preocupă tot ce înseamnă finanţe şi propriile resurse materiale. O perioadă numai bună de a conştientiza mult mai bine şi clar propriile capacităţi şi să le pui în valoare. Nu-ţi fie teamă să fii tu însuţi când vine vorba de ceea ce poţi face doar tu! Sondează adânc şi vei găsi înăuntrul tău valori pe care să le fructifici în sfera material-profesională. Atenţie la modul cum comunici cu cei din jur şi fii maleabil!

Zodia sau Ascendentul VĂRSĂTOR

Prezenţa lui Mercur retrograd în propria ta zodie semnalează necesitatea reevaluării şi rectificării modului tău de a înţelege şi de a te face înţeles. Este o perioadă prielnică de a comunica şi de a rectifica, totodată, erorile comise. Uranus şi Saturn îţi vor  promite sprijinul lor. Este posibil să intri în panică sau să te cuprindă diverse temeri şi îndoieli privitor la folosirea capacităţilor tale. În sectorul financiar poate să apară diverse greutăţi dar în sectorul profesional poţi avea reuşite care să stabilizeze, oarecum, balansul.

Zodia sau Ascendentul PEŞTI

Pentru tine este o bună perioadă de a sta tu cu tine însuţi pentru a-ţi reevalua modul de gândire asupra a tot ceea ce te frământă şi nu-ţi dă pace. Poţi avea multiple idei şi soluţii de a le rezolva. Aşadar, dăruieşte-ţi momente de solitudine! Atenţie la modul cum te manifeşti în exterior, asupra celorlalţi. Aceştia nu-ţi vor înţelege izbucnirile emoţionale şi te poţi simţi, la rândul tău, neaprobat, mai ales în sectorul socio-profesional.
 Mihaela M. Atomei